Inventatorii

Finalităţile fictive sunt greu de găsit.

Într-o noapte toridă de vară, se născuse un vis în care o fată micuţă cu ochi verzi şi păr castaniu  închis stătea cu genunchii îndoiţi uşor pe marginea unui ţărm foarte înalt lângă un lac ce nu avea zare sau adâncime cunoscută de omenire, aflat într-un loc ce probabil nu a existat şi nici nu va exista niciodată în realitate în orăşelul în care trăia. Şi a visat asta vreme de câţiva ani, apoi a pierit în uitare, în anii ce-au acoperit-o încet-încet. În realitate, într-adevăr, lacul nesfârşit nu exista, însă el urma să-i schimbe mai târziu toată existenţa. Visul amintit peste câţiva ani avea să-i creeze întrebări legate de locurile în care s-ar fi putut duce când a fost mică, de semnificaţia lacului nesfârşit asociate cu senzaţia ei continuă de infinitate a timpului şi de distorsionarea atât de stranie a realităţii. Şi-a dat seama că de fapt realitatea ei este diferită în fiecare zi a vieţii ei, că ceea ce visează are să se întâmple în viitor, inconştient, fără nicio explicaţie raţională, şi că expresia conform căreia „ce-i în mintea ta nimeni nu-ţi ia” e adevărată, doar că… ce-i în mintea ta fuge de tine fără să mai dea de veste. Acum ea nu mai e o fetiţă, şi nici nu mai vrea să fie, decât atunci când..

***

Ideal ar fi să trăieşti într-o lume în care toate cuvintele tale să fie literă de lege. Şi nu pentru a nu fi contrazis, ci pentru a fi ascultat şi înţeles exact aşa cum ar trebui. Cu toate că… legile din ziua de azi nu sunt toate corecte pentru toată lumea, decât teoretic. În o cu totul şi cu totul altă ordine de idei, nu contează ce spui, ci contează cum o spui.

Fără doar şi poate

Cu cât înaintăm în vârstă, cu atât creşte şi numărul cărora trebuie să dăruim ceva cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Constatarea de mai sus e una plăcută, pentru că în felul ăsta realizăm de fapt câte persoane importante avem cu adevărat în vieţile noastre şi, mai ales, e o ocazie în contexul căreia putem aduce un zâmbet pe chipul lor. Până la urmă Crăciunul nu e deconspirat de hiperbolizata criză mondială, pentru că, la urma urmei, contează să-i ai pe cei dragi lângă tine. Şi-atât. Nimic mai mult. ^^

Ziua de Ajun a acestui an a fost una din cele mai memorabile, însumând una bucată crenguţă de vâsc aducătoare de noroc şi dragoste, un SdC (Schimb de Cadouri) cu tovarăşa şi alte câteva veşti grozave legate de viitorul foarte apropiat! Cu alte cuvinte, deja dorinţele mele sunt aproape împlinite.

Dacă prin magazine ornamentele cu specific au apărut de pe la începutul lunii noiembrie, de la sfârşitul aceleiaşi luni Galaţiul s-a transformat într-un mic Las Vegas - doar că unul fără prea multe cazinouri. Toată lumea s-a conformat ideii de Crăciun - a împodobit cu beteală şi beculeţe  infinite şi multicolore tot ce-a găsit în cale şi în orice difuzor din orice magazin sau mijloc de transport zdrăngăneau colinde.

Elementul vital al acestei perioade lipseşte cu desăvârşire. Nici nu mai ţin minte când a fost ultima oară când a nins ca la carte. Parcă atunci când eram noi copii era aşa de multă zăpadă încât puteam face cazemate şi oameni de zăpadă rezistenţi. Aşa cum s-a dus copilăria, aşa s-a dus şi zăpada noastră…

Nu vă urez sărbători fericite, ci doar să alegeţi cea mai bună cale de-a vă petrece clipele astea, şi, cel mai important, să fie atât de frumoase încât să rămână bine întipărite-n suflete. Să nu uitaţi să vă puneţi o dorinţă acum la 12 (adică peste 20 de minute) şi în seara Anului Nou… deşi cred că o să mai dau o raită pe-aici până atunci.

Pe mine m-aşteaptă… un pardesiu târziu şi un şal matinal…

Au revoir!

Tic-tac

Acum un an cum era?

Erai singur? Erai fericit? Aveai părul mai lung sau mai scurt? Erai mai puţin bronzat? Ştiai ce ţi se va întâmpla în decursul anului ce avea să vină? Eşti surprins când stai să te gândeşti că ceea ce ţi s-a întâmplat până acum a fost pe neaşteptate? Ai alţi prieteni? Ai prieteni buni? Asculţi aceeaşi muzică? Muzica te face fericit? Eşti cu un an mai în vârstă. Ai citit cărţi anul ăsta? Te crezi ceva mai deştept? Te-ai despărţit de oameni frumoşi? Ai cunoscut alţi oameni frumoşi? Priveşti aceleaşi lucruri altfel? Eşti mai răbdător? Ai vicii noi? Ai învăţat lucruri noi? Câte melodii preferate poţi bifa pe anul ce va trece în curând? Câte dintre ele te fac să devii melancolic sau să dansezi ca un nebun? Ai planuri? Ţi-e teamă de viitor? Vrei să te schimbi? Vrei să îi schimbi pe ceilalţi în bine? Eşti încântat de oamenii care-ţi sunt alături? Eşti mulţumit de tine?

Timpul face diferenţa.

Schimb de cărţi IX

Ediţia a IX-a a schimbului de cărţi de la Galaţi nu este doar ediţia a IX-a şi atât!

Acum un anişor, impulsionaţi de Văraru, eu şi Lemon am început să ne gândim serios la ideea de a organiza şi în oraşul nostru un astfel de mic eveniment. Zis şi făcut. Nu la mult timp, ne-am făcut curaj şi-am pus de o primă întâlnire, pe 15 decembrie 2007. Şi uite-aşa… de atunci până acum am avut parte de ediţii frumoase şi am cunoscut oameni deosebiţi. De oprit, nu ne oprim (poate-n vacanţa mare doar)!

Dacă tot v-am pus în temă cu „istoricul” nostru, vă invit duminică, 21 decembrie, la ora 15:00 - în Mond’Art. Vă aşteptăm cu cărţi sau fără, şi, ca de obicei… buna-dispoziţie e obligatorie.

Cine doreşte să îşi facă apariţia, să lase aici un semn!

Marta

Pe domnişoara Marta au construit-o din durere. I-au turnat o fundaţie straşnică din beton armat cu siguranţă, apoi au început să ridice construcţia ei pe schele din lacrimi sudate între ele cu precizia unui ceasornicar. Au cladit-o din cărămizi roşiatice, aşezate conform cărţilor de arhitectură geometrică, pentru a forma o făptură perfectă. Au aşezat în interiorul ei o inimă care funcţiona pe bază de gaz, exact ca o lampă. Fiindcă ea era construită din durere, era imună la aceasta. Marta era un test. O încercare de a crea făpturi care să nu sufere. A trăit printre oameni sute de ani, fără să aibă vreun sentiment, alimentandu-şi inima neîncetat cu gaz şi, mai ales, cu suferinţa celor din jur. Văzând cum banalitatea o pedepseşte aspru, şi cum oamenii se schimbă radical, trecând de la o stare de spirit la alta în decursul vieţii lor, s-a gândit că poate ar fi bine să încerce să trăiască şi ea în alt mod, ca toţi oamenii.

Domnişoara Marta a renunţat la inima ei care pulsa şi prin prisma durerii celorlalţi, dar a murit.

Imaginează-ţi.

Duce-m-aş la vot

Iresponsabilitatea fetei din pom faţă de datoriile scriitoriceşti aferente prezentului blog este motivată nevinovat prin lipsa de management a timpului.

De când cu democraţia şi dreptul de vot garantat prin Constituţie, românii au, în general, o atitudine puţin spus reticentă, faţă de participarea la vot, şi astfel ajutarea la luarea hotărârilor în ceea ce priveşte desemnarea reprezentanţilor noştri. Sigur, atitudinea este reticentă motivat. Condiţiile de viaţă nu se ridică la standardele celor europene, corupţia este încă în floare, învăţământul e la pământ… şi multe altele. Imaginea de ansablu nu e tocmai plăcută, deşi au trecut cam 19 ani de la pălirea comunismului. Totuşi, oamenii vroiau ca după 5 - 6 ani de democraţie totul să fie roz, ca şi cum în spate nu ar exista zeci de ani de îndoctrinare comunistă. Şi asta tot au mai vrut şi după 10 ani, 12 ani, şi aşa mai departe. De aici, rezultă neîncrederea în politicieni şi toate promisiunile lor. Democraţia noastră e încă în creştere. Schimbări se observă. Îmi aduc aminte cum arăta oraşul acum vreo 10 ani. Diferenţa e de la cer la pământ. Oraşul e notabil mai curat, mai organizat. O evoluţie există. E un pas înainte. Că nu e tocmai unul uriaş făcut într-un timp relativ scurt… asta e altă problemă. Cu o floare nu se face primăvară.

Una peste alta, educaţia oamenilor este cea care ne determină pe noi să avem un trai bun. Respectul faţă de natură, munca făcută cu simţ de răspundere, atitudinea noastră faţă de responsabilităţile sociale, un bun management al timpului şi economiilor noastre, şi, în mod deosebit, un vot responsabil la momentul potrivit. Deşi mulţi spun că nu au pe cine să aleagă pentru că e e totuna, soluţia e simplă: din toţi răii îi alegi pe cei mai puţin răi.

Şi cum majoritatea decide… dacă votul tău nu există, atunci alţii vor lua decizii pentru tine. În concluzie: nu votezi, nu contezi. Dacă nu ai luat parte la procesul decizional, atunci nici nu vei avea dreptul să critici în condiţiile în care ceva nu merge bine în cadrul statului.

Un aspect foarte interesant pe care l-am observat a fost politica dusă de PD-L în cazul lui Emil Boc. Acesta şi-a făcut bine treaba la Cluj, şi, surprinzător sau nu, a fost reales anul trecut ca primar pe baza unui procent uimitor de mare. Ideea e simplă. Şi-a făcut bine datoria, oamenii au ştiut să aprecieze şi au dorit continuitatea. Că a furat sau nu Boc ceva… nu cred că mai are vreo relevanţa atâta timp cât şi-a atins scopurile.

Pe măsură ce timpul va trece, generaţiile ce au trăit în comunism vor fi încet-încet înlocuite de generaţia post-decembristă, care, să sperăm, va avea un simţ acut al responsabilităţii sociale şi o dorinţă mai aprigă de a veni cu idei noi şi geniale pentru a revoluţiona cu adevărat stilul şi modul de viaţă.

Optimism, asta ne trebuie!

Sau e fantezism tot ce e mai sus? Asta-i întrebarea.